Casa ta nouă… un vis îndeplinit care îți umple sufletul de bucurie. Însă betonul scării, cu suprafață aspră și muchii tăioase, îți cam taie din elan… Cum ar fi dacă, pentru a-ți transforma casa în ”acasă”, ai apela chiar la natură? Ști că poți alege lemnul pentru un aspect frumos și pentru o dispoziție mult îmbunătățită? Îți aduce cu certitudine căldură, siguranță și statut…

Un design deopotrivă clasic și modern, cu lemn natur, lamelă continuă pentru trepte și alb pentru contratrepte. Primul proiect în care am colaborat cu designer, și am realizat astfel ce diferență faină poate face.
Locație amplasare: jud. Sibiu
Tip scară: scară interioară, cu întoarcere la 180 grade, cu 2 podeste
Esență lemnoase: lemn de fag – lamelă continuă pentru trepte, panou finger-joint pentru contratrepte
Finish: baiț colorat și lac transparent pe bază de apă, cu luciu mătăsos, pentru trepte, vopsea albă și lac transparent pe bază de apă, cu luciu mătăsos pentru contratrepte

Un proiect modern, amplu, de placare a unui ansamblu de 2 scări interioare, cu lemn de fag. Ceva diferit față de ce am lucrat până acum – se vede clar implicarea de designer interior în amplasare – sunt contratreptele, gata placate cu gresie, însă cu model diferit pe fiecare contră. Efectul? Unul extraordinar, dacă ne întrebați pe noi, dar lăsăm galeria mai jos să vă convingeți singuri.
Balustrada e realizată tot de nopi, tot în stil modern, anume combinată lemn metal, într-o combinație de culori în trend, pe bună dreptate: lemn natur cu negru.
Locație amplasare: Sibiu
Tip scară: ansamblu de 2 scări interioare, ambele cu întoarcere la 180 grade, cu ansamblu de podeste
Esență lemnoase: lemn de fag – finger joint
Finish: natur, cu lac transparent pe bază de apă, cu luciu mătăsos

O lucrare amplă, ce ne-a adus în portofoliu placarea primei scări ramificate. Lemn masiv, esență tare, de stejar, combinat cu alb și negru, încadrat într-un decor modern și primitor deopotrivă.
Iar fiindcă lățimea scării e întotdeauna importantă, prima parte am flancat-o cu vanguri, pentru a monta balustrada lateral, nu în trepte. Practic și fain tare!
Locație amplasare: Sibiu
Tip scară: scară interioară, ramificată, cu podest și balansare
Esență lemnoase: lemn de stejar – lamelă continuă pentru trepte, MDF vopsit pentru contratrepte
Finish: natur, cu lac transparent pe bază de apă, cu luciu mătăsos, pentru trepte, vopsea albă și lac transparent pe bază de apă, cu luciu mătăsos pentru contratrepte

O placare frumoasă, doar a treptelor, nu și a contratreptelor, am realizat pentru lucrarea prezentată mai jos. Panouri încleiate, pentru un aspect modern, armonios, cu nuanțe întrepătrunse, variate, și contratrepte albe. Treptele au fost construite cu ciubuc, pentru o îmbinare bună cu treapta din beton, și pentru a nu lăsa vederii imperfecțiuni de la turnarea autonivelantului sau de la montaj, gen adezivi sau spumă.
Locație amplasare: Sibiu
Tip scară: scară interioară cu 2 podeste, cu întoarcere la 180 grade
Tip balustradă: metalică, cu mână curentă din lemn de fag, natur
Esență lemnoase: lemn de fag – panouri încleiate
Finish: lac transparent pe bază de apă, cu luciu mătăsos

O placare amplă, în stil clasic, pentru un ansamblu de 2 scări: trepte, contratrepte și plinte. A fost o lucrare cu provocări – tehnice și personale – dar și cu satisfacția de a găsi soluții potrivite, pas cu pas. Un proiect care ne-a pus la încercare și ne-a confirmat, încă o dată, că seriozitatea și colaborarea deschid drumul spre rezultate durabile.
Le mulțumim clienților noștri pentru deschidere și încredere.
Locație amplasare: Sibiu
Tip scară: ansamblu de 2 scări interioare, cu balansare și podeste
Tip balustradă: clasică, fixă, integral din lemn
Esențe lemnoase: lemn de fag – lamelă continuă pentru trepte, MDF vopsit pentru contratrepte
Finish: treptele, stâlpii balustradei și mâna curentă – baiț colorat și lac transparent, iar contratreptele și baluștrii vopsea albă și lac transparent

Lemn natur, lamelă continuă: o armonie de nuanțe și modele naturale, evidențiate simplu, prin lăcuire – o variantă care evocă deopotrivă tradițional, clasic și modern.
Aceste scări (fiind de fapt 2 scări) sunt primul proiect al Trua pe care l-am realizat integral din cherestea brută, treptele și contratreptele corespondente fiind astfel, practic, prelucrate de la zero.
Locație amplasare: Sibiu
Tip scară: ansamblu de 2 scări interioare, balansate, fiecare cu întoarcere la 180 grade
Tip balustradă: ansamblu de mâini curente, profil rotund, fixate în perete cu elemente metalice, în varianta de culoare natur
Esență lemnoase: lemn de fag – lamelă continuă
Finish: lac transparent pe bază de apă, cu luciu mătăsos

O scară interioară în model contemporan, cu trepte casetate și plinte suplimentare, realizate pentru aspect, cu balustradă combinată lemn-metal, cu stil funcțional, adaptată unei locuințe moderne. Lemnul a fost impregnat cu baiț colorat, specific pentru a evidenția textura și urmele de prelucrare ale materialului. Elementele au fost astfel selectate ca să funcționeze armonios împreună, creând un ansamblu coerent și actual.
Locație amplasare: jud. Sibiu
Tip scară: interioară, cu întoarcere la 180 grade, cu podest
Tip balustradă: interioară, fxă, de tip combinat lemn-metal, cu mâna curentă pe partea de jos a scării
Esență lemnoase: lemn de fag – panouri încleiate
Finish: baiț colorat și lac transparent pe bază de apă, cu luciu mătăsos, vopsea albă pentru plinte, vopsea neagră pentru baluștri

Lemn masiv, lamelă continuă, o variantă extraordinar de frumoasă, care evidențiază simplu și cu gust fibra lemnoasă, cu contratrepte albe, cu feeling de curat, minimalist și elegant.
Locație amplasare: Sibiu
Tip scară: interioară, balansată, cu întoarcere la 180 grade
Tip balustradă: clasică, cu baluștri fixați în suporți, cu mână curentă cu profil rotund, fixată în perete cu elemente metalice
Esență lemnoase: lemn de fag – lamelă continuă
Finish: lac transparent pe bază de apă, cu luciu mătăsos, pentru trepte și mâinile curente, vopsea albă pentru contratrepte, baluștri, suporți baluștri și plinte

Lemn natur și alb: o combinație care aduce luminozitate și echilibru oricărui spațiu. Nu degeaba e atât de îndrăgită. Iar atunci când formele moderne se armonizează cu nuanțele alese, totul devine primitor, plăcut, hygge.
Aruncă o privire la galeria foto, inspiră-te și contactează-ne cu încredere. O placare cu lemn a scării tale interioare, însoțită de o balustradă riflată, vor face, cu siguranță, diferența!
Locație amplasare: jud. Sibiu
Tip scară: interioară, balansată, cu întoarcere la 180 grade
Tip balustradă: interioară, fxă, de tip riflaj alb cu mâna curentă în varianta de culoare natur
Esență lemnoase: lemn de fag – panouri încleiate
Finish: lac transparent pe bază de apă, cu luciu mătăsos, pentru trepte și mâna curentă a balustradei riflate, și vopsea albă pe bază de apă pentru riflaj, contratrepte și plinte

O placare în stil modern, cu finish natur pe trepte pentru evidențierea fibrelor lemnoase și alb pe contratrepte pentru un efect estetic ușor contrastant, contemporan.
Locație amplasare: jud. Sibiu
Tip scară: interioară, balansată, cu întoarcere la 180 grade
Esență lemnoasă: lemn de fag – panouri încleiate
Finish: lac transparent pe bază de apă cu luciu mătăsos pentru trepte, iar pentru contratrepte vopsea pe bază de apă și lac de protecție transparent cu luciu mătăsos
